M-am indragostit de cai tarziu, la 21 de ani, atunci cand, proaspat corporatist si incasator de salariu, mi-am permis primele lectii de echitatie la Hipodromul din Ploiesti. Primele 10-15 sedinte de atunci nu m-au invatat sa calaresc cu adevarat dar m-au facut sa imi dau seama ca ar trebui sa regandesc modul in care imi vedeam viitorul. Mi-am dat seama ca mi-ar fi foarte bine daca din el ar face parte si caii.
5 ani mai tarziu, in 2012, inarmat cu o doza uriasa de entuziasm si cu una la fel de mare de inconstienta, mi-am cumparat primii cai. Herghelia de la Tulucesti, de langa Galati, se pregatea sa se retraga de pe lista stabilimentelor de crescut cai pastorite de statul roman si a scos la vanzare undeva la 60-70 de cai la niste preturi derizorii.
Pe 24 decembrie 2012 au ajuns in Slanic cei 5 cai pe care in nemarginita mea ignoranta I-am ales dintre cei pe care herghelia ii oferea pentru vanzare. Aveam sa aflu mai tarziu ca am cumparat un cal ce urma sa orbeasca in urmatoarele 12 luni, un al doilea cu grave probleme la plamani, altul ceva cam batran si cu probleme metabolice (nu se ingrasa chip), unul cu serioase probleme de atitudine si in sfarsit un al cincilea ce s-a dovedit a nu avea niciun defect major. In ceea ce priveste grajdul, l-am improvizat in gospodaria unei matusi de mult mutate in Bucuresti iar fanul pentru urmatoarele 2 luni l-am cumparat din sat, prilej cu care am capatat si primele basici in palma cauzate de manevrarea furcii pentru ca deh, mainile de corporatist stiu sa dea din degete la tastatura, nu sa mute fanul cu furca din capita in caruta.
Despre cum am deburat eu (invatat la calarie) 5 armasari (iarna nu e un anotimp propice pentru castrat cai) nu mai povestesc aici pentru ca deja “povestea noastra” se dovedeste a fi una destul de stufoasa, e de ajuns sa va spun ca a implicat un numar considerabil de cazaturi, frustrari si multe ore de documentare on-line. Nu recomand nimanui sa faca ca mine, asta e clar un exemplu de “asa nu”.
In primavara lui 2013 ne-am mutat din gospodaria matusii de care am pomenit mai sus intr-o livada de 2 hectare mostenita de la bunicul patern si am avut imensul noroc de a gasi aproape un teren cu un relativ acces la sosea, la un pret mai mult decat decent, unde am construit grajdul si manejul in care ne desfasuram si azi activitatea.
10 ani mai tarziu, familia noastra de cai numara 28 de exemplare care isi petrec timpul pe o pasune de 50 de hectare si carora incercam sa le oferim o viata cat mai aproape de cea pe care o au in libertate: Spatiu mult, posibilitate de interactiune cu alti cai, hrana buna, intelegere si multa iubire.
Ne desfasuram activitatea sub egida Federatiei Romane de Turism Ecvestru (https://www.frte.org.ro/) ceea ce atesta faptul ca promovam o calarie responsabila, cu respect fata de cai si cu atentie sporita pentru siguranta calaretului.